TIMPUL ZBOARĂ

Fiecare etapă din viaţa copilului dumneavoastră este însoţită de bucurii şi provocări. La început, ați da orice să doarmă mai mult, apoi vă bucurați dacă se trezește înainte de prânz.

Adolescenţa aduce numeroase schimbări într-o etapă în care mintea şi corpul copiilor dumneavoastră se pregătesc pentru vârsta adultă. Atât băieţii, cât şi fetele trec printr-o nouă perioadă  de creştere, în timp ce fetele se confruntă şi cu apariţia menstruației. Devenind tot mai conştienţ de spectul lor fizic, ei pot să resimtă o stare de anxietate, să înceapă o dietă sau să facă sport în exces. În tot acest proces de creştere şi de schimbare, adolescenții au nevoie de suficient fier ca să poată studia şi învăţa cât mai eficient. Dacă fiul sau fiica dumneavoastră are un nivel scăzut de fier (deficit de fier), acest lucru poate duce la apariţia unei afecţiuni numite anemie feriprivă, ce se manifestă printr-un număr redus al celulelor sanguine roşii sănătoase în organism.1

Pentru a afla mai multe despre rolul vital pe care fierul îl joacă în organismul nostru, consultaţi secţiunea „De ce este atât de important fierul pentru sănătatea dumneavoastră”.

FETELE AU NEVOIE DE CEL MAI MULT FIER


Deficitul de fier este mai frecvent în rândul fetelor decât al băieţilor pentru simplul fapt că acestea au nevoie de mai mult fier.2 Odată cu dezvoltarea lor corporală şi cu creşterea necesarului de fier, fetele se confruntă periodic şi cu pierderi de fier în urma menstruaţiei. După perioada de creştere, băieţii îşi pot reface rezervele de fier, însă fetele nu au această şansă.3 Cantitatea de sânge pierdută în timpul menstruaţiei variază de la o fată la alta, fiind principalul factor ce influenţează necesarul de fier al fiicei dumneavoastră.4

Odată cu modificările apărute la nivelul corpului lor, adolescenţii devin tot mai conştienţi aspectul lor fizic. Totodată, încep să deţină mai mult control asupra propriei alimentaţii şi activităţii fizice. Urmarea unei diete în această perioadă, în care au mare nevoie de fier, poate avea un impact semnificativ asupra rezervelor lor de fier – fetele care au încercat să slăbească în ultimul an prezintă un risc de anemie de 3 ori mai ridicat decât celelalte.4

FIERUL LA BĂIEŢII AFLAŢI ÎN CREŞTERE


Poate consideraţi că nu trebuie să vă faceţi griji pentru fiul dumneavoastră adolescent care goleşte frigiderul, însă este important şi ce mănâncă. Deşi în cazul său nu poate fi vorba de pierderi de fier datorate menstruației, el are nevoie de „combustibil” pentru a face faţă unei schimbări fizice mai mari decât în cazul unei adolescente. Perioadele de creştere nu înseamnă doar ritmul cu care îi rămân mici hainele fiului dumneavoastră,  ci și creşterea fluxului sanguin în organismul său.5 Pentru a produce celule  sanguine roşii sănătoase şi hemoglobină, adolescentul are nevoie de fier.1 În cazul băieţilor adolescenţi, hemoglobina (care transportă oxigenul) creşte de la 130 g/L la 141 g/L, în timp ce la fete creşte doar până la 133 g/L.5

Băieţii sunt de asemenea supuşi unei presiuni mai mari de a se încadra într-un ideal fizic decât erau în trecut, prin urmare fiţi atentă dacă fiul dumneavoastră a început să ţină regim fiindcă, în acest caz, probabil nu primește tot fierul de care are nevoie.

FIERUL ŞI DIETA


Ştirile vorbesc adesea despre creşterea numărului de persoane supraponderale şi obeze, inclusiv la adolescenţi. Nu numai numărul copiilor supraponderali este mai mare decât în trecut, ci şi greutatea lor.6 Cu toate acestea, cantitatea mai mare de alimente consumată de aceşti copii nu îi protejează de riscul instalării deficitului de fier. În realitate, adolescenţii supraponderali prezintă un risc de deficit de fier de două ori mai ridicat decât cei cu o greutate normală.6

Fetele sunt în mod special expuse riscului de deficit de fier atunci când sunt supraponderale, deoarece cresc şi se maturizează mai repede decât fetele cu o greutate normală. Din acest motiv le este mult mai dificil să asimileze fier în cantitatea necesară.6

Adolescenţilor le place să simtă că deţin controlul, inclusiv asupra propriei alimentaţii; curele de slăbire, mâncarea nesănătoasă sau alegerea unui anumit stil de viaţă pot influenţa aportul de fier. Carnea este o importantă sursă de fier, iar vegetarienii trebuie să se asigure că absorb suficient fier din surse vegetale. Cu toate acestea, copiii nu prea consumă suficiente alimente vegetale bogate în fier – de exemplu, 25% dintre elevii vegetarieni din Marea Britanie sunt anemici.

FIERUL ÎN PROCESUL DE ÎNVĂŢARE


În perioada pubertăţii fierul este necesar pentru procesul de creştere şi pentru înlocuirea pierderilor din timpul menstruației în cazul fetelor, dar şi în procesul de învăţare.7 Un nivel scăzut al fierului poate afecta capacitatea de învăţare şi comportamentul, chiar înainte de instalarea anemiei provocate de deficitul de fier.8 Riscul de a avea rezultate slabe la matematică este de două ori mai ridicat în cazul copiilor cu deficit de fier, decât al celor care beneficiază de suficient fier.9 De asemenea, la adolescentele cu nivescăzut al fierului, adică cu deficit de fier, prin administrarea de suplimente cu fier s-au înregistrat o îmbunătăţire ale memoriei şi capacităţii de învăţare verbală.8

Adolescenţii au de trecut numeroase examene cu impact asupra viitorului lor. Asigurându-vă că au parte de o alimentaţie sănătoasă şi de suficient fier, îi puteţi ajuta să îşi atingă potenţialul academic.

FIERUL PENTRU ATLEŢI


Implicarea copiilor în practicarea unui sport este un excelent mod de a-i menţine în formă şi ocupaţi, ajutându-i să lege noi prietenii şi să-şi consume întreaga energie. Cu toate acestea, odată cu începerea pubertății, activitatea fizică intensă le poate afecta nivelul fierului.

Pentru ca adolescentul să fie în formă maximă, este important să beneficieze de suficient fier. Deficitul de fier scade cantitatea de oxigen primită de organism prin mişcare, reducând astfel durata activităţii fizice care poate fi realizată.10

SUSŢINEREA ADOLESCENTULUI


Adolescenţii sunt expuşi unui risc mai crescut de apariţie a deficitului de fier într-o perioadă în care chiar au nevoie de acest element. Pentru a afla mai multe despre alimentele bogate în fier, consultaţi secţiunea noastră „Alegeţi-vă atent alimentele ”, unde veţi găsi şi sfaturi legate de absorbția eficientă a fierului.

Dacă suspectaţi că nivelul de fier al copilului dumneavoastră este scăzut, puteţi folosi Lista Simptomelor pentru a identifica semnele şi simptomele carenței de fier. De asemenea, convingeţi-l să vă spună dacă se simte extrem de obosit sau nu reuşeşte să se concentreze la ore. Dacă se plânge de o permanentă stare de extenuare, încercaţi să îl convingeţi să completeze Chestionarul privind fatigabilitatea. Acesta poate fi un bun punct de plecare în discuţia cu medicul.

În cazul în care copilul dumneavoastră adolescent este implicat în toate echipele sportive ale şcolii, a devenit vegetarian sau este pur şi simplu irascibil, nu uitaţi că, pentru a face faţă cu succes acestei etape, are nevoie de o cantitate dublă de fier în alimentaţia sa faţă de perioada prepubertăţii,.5